Instructiv educativ

Programele instructiv-educative, intitulate și Follow-Up, au fost printre primele servicii oferite de fundația noastră încă din 2002. Cu doar 7 angajați s-a reușit slujirea a aproximativ 1000 de copii din marile orfelinate de stat. Odată cu restructurarea Sistemului de Protecție și închiderea orfelinatelor, s-a redus și numărul de copii participanți.  După 10 ani se lucra cu 250 de copii din Case de tip familial. Iar după alți 10, din cauza pandemiei și a unor schimbări legislative programul a fost întrerupt.

Programele săptămânale constau în diferite activități care au la bază obiective educaționale pe diferite teme de viață independentă, socializare, recreere, formarea abilităților, însușirea unor valori de viață, formarea unor trăsături de caracter, cât și oferirea de ajutor umanitar sub formă de îmbrăcăminte, rechizite, jucării etc.

Rezultatele au fost numeroase, Follow-Up a avut un impact puternic asupra sutelor de orfani și copii aflați în situațîi de risc. Prin acest program au fost găzduiți în medie 100 de misionari creștini pe an. Au fost organizate tabere creștine de vară cu scop de evanghelizare, educație și dezvoltare personală.

Din perioada pandemiei, programele Follow-up sunt în continuă reformă, modificându-se în funcție de obligațiile legislative noi și în funcție de nevoile beneficiarilor. În prezent, participă la program copii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, din patru Case de Tip Familial din subordinea DGASPC. Activitățile sunt coordonate de doi angajați și elevi voluntari instruiți corespunzător. În această vreme schimbătoare, scopul nostru este să punem accentul pe calitatea slujirii pe care o depunem în viața fiecărui copil și nu pe cantitatea de beneficiari. Tocmai de aceea, activitățile variază între întâlniri terapeutice de grup și mentorat individual cu copiii. 

Dar pentru că nu suntem doar trup, ci și suflet, încercăm să angajăm copiii în activități cât mai diverse și utile. Astfel, organizăm grupuri de discuțîi pe teme de interes pentru ei, în lumina Scripturii. Încurajăm petrecerea timpului liber într-un mod proactiv și responsabil, așadar organizăm diferite ieșiri pe rază orașului. Un principiu după care ne ghidăm este credința că fiecare om este o creație prețioasă a lui Dumnezeu, de aceea sărbătorim împreună zilele de naștere, dar și alte sărbători cum ar fi Ziua Mulțumirii, Crăciunul, Paștele.

Pe lângă toate acestea, vrem să fim o unealtă prin care Dumnezeu lucrează și aduce vindecare. În acest sens, desfășurăm tabere de zi, cu scop terapeutic, bazate pe tehnică de intervenție TBRI (Intervenția Bazată pe Relațîi de Încredere). Ne propunem să îi ajutăm să își identifice și înțeleagă emoțiile, să dobândească metode adecvate de exprimare a acestora și să le aducem alinare în traumele experimentate.

Totodată, ne dorim să investim în tinerii din generațiile următoare, astfel, instruim voluntari liceeni și studenți pentru colaborare pe termen scurt și lung și pentru a-i sprijini în formarea anumitor deprinderi specifice în muncă cu copiii.